Borșa UNITĂ împotriva violenței

Editorial de Tinuța Grec

Violența, ca manifestare umană, există peste tot în lume: pe stradă, în familie, în societate și poate îmbrăca diverse forme. Vorbim de violența domestică, atunci când un membru al familiei se manifestă violent în relația cu ceilalți membri. Aceasta poate fi atât fizică, prin loviri, sau poate fi de natură psihologică, caz în care se materializează sub forma unor comportamente menite să supere, să facă rău şi să aibă un efect negativ asupra stimei de sine a persoanei lezate. Alte tipuri de violență sunt: violența spirituală,  fizică, verbală, sexuală, economică, socială, iar în cazul copiilor se poate vorbi de mai multe tipuri de violență, printre care violența fizică, neglijența și fenomenul de bulling, în care o persoană, în special un copil, este umilită în particular sau  în public.

Cauzele violenței sunt multiple. Predispozițiile genetice, anumite traume din trecut, lipsa educației, lipsa fricii de consecințe (în cazul unei justiții prea blândă sau prea înceată) și mai ales beneficiile pe care actul de violență le pot aduce persoanei violente sunt câteva dintre cauzele perpetuării unui astfel de comportament.

Ce pot face membrii unei comunități în astfel de cazuri? În primul rând, să reacționeze. Toleranța, neimplicarea, lipsa de reacție a membrilor comunității încurajează comportamentele violente ale grupurilor infracționale. O educație civică făcută încă din perioada de formare, în școală, o educație familială temeinică sau o educație religioasă care să pună accent pe toleranță, moralitate și iubirea față de oameni, pot duce împreună, pe termen lung, la diminuarea fenomenului de violență.

Dincolo de acest aspect, teama de consecințe ar putea fi cel mai bun motiv pentru care oamenii ar renunța la violență. Dacă actele de violență ale unui membru al comunității ar fi pedepsite exemplar, ceilalți membri vor ezita înainte de comiterea unor violențe sau vor renunța la comportamentele agresive care le pot aduce amenzi usturătoare sau privarea de libertate.

Puternic mediatizate în presă, actele de violență ale unor persoane certate cu legea au adus orașului Borșa o emblemă nedreaptă, incorectă pentru marea majoritate a borșenilor, care sunt oameni deosebiți, ospitalieri, corecți, onești și muncitori și care nu sunt de acord cu comportamentele negative și nici cu prejudiciile de imagine pe care aceste comportamente le aduc localității.

Prima dezbatere publică pe această temă a avut loc astăzi la Centrul Cultural Borșa, la inițiativa unui salvamontist local, Sorin Apostol, el însuși victimă a unor acte de violență recente. Printre invitați s-au numărat psihologi, reprezentanți ai poliției din Borșa și Baia Mare, reprezentanți mass-media, primarul localității Borșa, precum și localnici. Chiar dacă numărul participanților a fost sub așteptări, important este că astfel de dezbateri au loc. Acesta poate fi un început pentru alte dezbateri în care să fie implicați factori de decizie care pot preveni, diminua sau stopa acest fenomen.

Borșa este un oraș extraordinar de frumos, care își dorește să se susțină economic și financiar din turism. Autoritățile locale fac eforturi uriașe pentru dezvoltarea și promovarea zonei. Actele de violență, indiferent de dimensiunea lor, aduc mari deservicii comunității și anihilează în mare parte aceste eforturi de promovare. Borșa merită mai mult. Merită să fie cunoscută pentru frumusețea locurilor, pentru zestrea etnografică și pentru calitatea oamenilor ei și nu mai acceptă ca numele să îi fie pătat de actele unui grup restrâns de indivizi fără morală, fără frică de autorități și fără frică de Dumnezeu. Cel puțin acesta a fost mesajul persoanelor prezente astăzi la dezbaterea publică BORȘA UNITĂ ÎMPOTRIVA VIOLENȚEI.

IMG_8327

IMG_8297

IMG_8300

IMG_8305

IMG_8318

IMG_8334